Acasa
Boala de moarte- Pentru Kierkegaard, omul, ca spirit ce isi are temeiul in Dumnezeu, trebuie sa se implineasca prin credinta. Cand insa credinta nu reuseste sa-l inradacineze in Dumnezeu, se iveste boala de moarte – disperarea. Ganditorul danez distinge trei tipuri fundamentale de disperare: disperarea celui care nu este constient ca are un sine; disperarea celui care nu vrea sa fie el insusi; disperarea celui ce vrea sa fie el insusi.
Frica si cutremur este expresia patetica a unui dialectician al credintei crestine. Dar dialectica lui Kierkegaard, spre deosebire de cea a lui Hegel, nu descrie mersul Spiritului absolut in istorie, ci infatiseaza devenirea complexa si paradoxala a individului uman, o devenire supusa timpului, schimbarilor bruste, indoielilor si angoaselor, disperarilor si pasiunilor, pacatului, caderilor si inaltarilor – pe scurt, misterului baroc al existentei umane. O carte despre care insusi autorul marturisea ca, dupa moarte, „singura Frica si cutremur imi va asigura nemurirea. Va fi atunci citita, si mai apoi tradusa in limbi straine. Oamenii se vor cutremura, aproape, de infricosatorul patos al cartii“.
Opere I- cuprinzand doua scrieri de inceput ale filozofului danez, care apar acum pentru prima data in limba romana. Din hartiile unuia inca viu (1838), o recenzie polemica despre Hans Christian Andersen, infatiseaza ideile tanarului Kierkegaard despre geniu si legatura dintre arta si viata, anticipand celebra sa descriere de mai tarziu a stadiului estetic. Despre conceptul de ironie, cu permanenta referire la Socrate (1841), o cercetare comparativa a ironiei lui Socrate si a ironiei romantice, de mare relevanta pentru legaturile dintre gandirea lui Kierkegaard si filozofia lui Hegel, se numara printre cartile de capatai ale esteticii secolului al XIX-lea.
Opere II - Considerata de autor adevaratul inceput al operei sale, cartea infatiseaza doua moduri de raportare la viata: cel etic si cel estetic, dincolo de care se intrezareste insa si un al treilea mod de existenta: cel religios.
Frica si cutremur este expresia patetica a unui dialectician al credintei crestine. Dar dialectica lui Kierkegaard, spre deosebire de cea a lui Hegel, nu descrie mersul Spiritului absolut in istorie, ci infatiseaza devenirea complexa si paradoxala a individului uman, o devenire supusa timpului, schimbarilor bruste, indoielilor si angoaselor, disperarilor si pasiunilor, pacatului, caderilor si inaltarilor – pe scurt, misterului baroc al existentei umane. O carte despre care insusi autorul marturisea ca, dupa moarte, „singura Frica si cutremur imi va asigura nemurirea. Va fi atunci citita, si mai apoi tradusa in limbi straine. Oamenii se vor cutremura, aproape, de infricosatorul patos al cartii“.
Opere I- cuprinzand doua scrieri de inceput ale filozofului danez, care apar acum pentru prima data in limba romana. Din hartiile unuia inca viu (1838), o recenzie polemica despre Hans Christian Andersen, infatiseaza ideile tanarului Kierkegaard despre geniu si legatura dintre arta si viata, anticipand celebra sa descriere de mai tarziu a stadiului estetic. Despre conceptul de ironie, cu permanenta referire la Socrate (1841), o cercetare comparativa a ironiei lui Socrate si a ironiei romantice, de mare relevanta pentru legaturile dintre gandirea lui Kierkegaard si filozofia lui Hegel, se numara printre cartile de capatai ale esteticii secolului al XIX-lea.
Opere II - Considerata de autor adevaratul inceput al operei sale, cartea infatiseaza doua moduri de raportare la viata: cel etic si cel estetic, dincolo de care se intrezareste insa si un al treilea mod de existenta: cel religios.
